Familia Băleanu

În perioada secolelor XVI-XIX, această familie va juca un rol important pe scena politică a Ţării Româneşti. Impunerea numelui de familie are loc spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi, în primul rând, în sânul marilor familii boiereşti. Acum apar Cantacuzinii, Bălenii, Creţuleştii, Filipeştii, Dudeştii, Bădenii, Brădenii, Grădiştenii, Pîrşcovenii, Bălăcenii, Grecenii şi mulţi alţii. Nu la fel se va întâmpla şi în cazul micilor boieri, meşteşugari sau ţărani, care vor continua să se identifice, până târziu, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, utilizând prenumele.

Prenumele era, pentru un boier, un important factor de identificare, inclus într-o întreagă strategie care îl leagă de reţeaua strămoşilor, astfel încât neamul să dăinuie în memoria contemporanilor.

Părinţii erau cei care alegeau prenumele de botez al nou-născutului dintr-un număr restrâns care face parte, de obicei, din patrimoniul simbolic propriu unei anumite familii, deja purtat de strămoşi şi transmis din generaţie în generaţie. Acest prenume constituie pentru anumite familii boiereşti o emblemă de apartenenţă, un blazon de recunoaştere. Gândul ne duce imediat la familia Brâncoveanu, atunci când vom regăsi în documente prenumele de Preda sau la Rudeanu, când se vom întâlni cu Chircă, la Grădişteanu, când vom descoperi peste Vâlcu sau Bunea, la Cândescu, când apare Mihalcea.

Multe familii boiereşti aleg ca prenume, pentru primii lor născuţi, prenumele bunicilor paterni. Familia Băleanu respectă această regulă. Astfel, Ivaşco Băleanu, marele vornic din vremea lui Matei Basarab, poartă numele bunicului său şi-l va transmite la doi dintre nepoţii lui. La rândul său, îşi va boteza primul născut după bunicul matern, Gheorghe, iar pe cel de-al doilea după bunicul patern, Pătru. Ambii fraţi vor continua politica familiei, unicul fiu al lui Gheorghe numindu-se Ivaşco, nume regăsit şi la unul dintre fiii lui, Pătru, în timp ce un altul poartă numele bunicului matern, Socol.

Pe linie maternă, sunt descendenţi din Gherghina pârcălab, cumnat cu Vlad Călugărul, familia Băleanu va da ţării numeroşi dregători de seamă. Astfel, amintim pe Pătru din Băleni mare logofăt (1583) şi Radu din Băleni mare clucer (1585), ridicaţ i în rang de Petru Cercel. Erau fraţi cu doamna Voica, mama domnitorului şi soţia lui Pătraşcu cel Bun.

        O atenţie deosebită merită să îi fie acordată lui Udrea Băleanu, care a fost un dregător însemnat şi conducătorul de oşti al lui Mihai Viteazul, în domnia căruia a ocupat o serie de funcţii importante: mare armaş, mare ban, hatman în Moldova. Începând cu acesta, se schimbă denumirea familiei de „ot Băleni” în aceea de Băleanu.

Născut în 1550, Udrea Băleanu era fiul Iui Radu din Băleni, mare clucer în timpul domniei lui Petru Cercel. Sub portretul său, din tabloul nativ de la biserica din Băleni – Români, ctitorită între 1840 – 1858 şi pictată de marele pictor Gheorghe Tătărăscu, se află o inscripţie în care face menţiunea: soţul de arme al lui Mihaiu Vodă Viteazu, născut la 1550. Ucis de sabie la 1601 de către Simion Gheorghe Movilă.

Marele Ban Udrea Băleanu a participat la toate campaniile militare din timpul domniei lui Mihai Viteazul, care îl numeşte mare ban al Craiovei, slujindu-şi domnul cu credinţă şi devotament.

        În timpul campaniei din 1599 din Transilvania, Udrea Băleanu a comandat, împreună cu fraţii Buzeşti, Oştile Craiovei, ale Jiului şi ale Mehedinţilor care trec pe Valea Oltului în ajutorul domnului în lupta de la Şelimbăr, luptă în care a avut un rol important.

În campania din Moldova, domnitorul îl va folosi ca principal colaborator, coloana de oşteni condusă de Udrea ocupând Cetatea Roman, care avea un rol important în sistemul defensiv al Moldovei.

Pentru a conduce Moldova până la numirea unui domn fidel lui Mihai Viteazul se instituie un consiliu de dregători munteni, în frunte cu Udrea Băleanu, devenit acum hatman şi pârcălab al cetăţii Suceava.

Marele Ban Udrea Băleanu poate fi trecut, fără rezerve, în cartea eroilor neamului. S-a bucurat, în mod incontestabil, de o mare autoritate în ţară, fiind, practic, locţiitor al domnului, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova şi a fost, aşa cum el însuşi declară într-o scrisoare purtătorul de grijă la o parte din oastea Voievodului Mihai. În semn de preţuire, astăzi, liceul din localitate îi poartă numele. Ultimul descendent a fost logofătul Nicolae Băleanu, cel care încheie puternica familie a boierilor Băleni în anul 1867.

        În timpul luptelor desfăşurate în perioada 1596-1600 va lua parte, alături de domnitor, la operaţiunile militare. Sfârşitul îi va fi tragic, fiind ucis din porunca lui Simion Movilă, în 1601.

În secolul ce tocmai începea, Ivaşco Băleanu, fiul lui Pătru din Băleni este mare armaş, mare vornic (1615-1620), mare ban (1630), şi iar mare vornic (1632-1638), fiind unul din apropiaţii lui Matei Basarab, pe care îl va sluji până la moarte.

Cel mai renumit dregător din familie a fost Gheorghe Băleanu, „banul cel bătrân”, fiul lui Ivaşco. A ocupat, pe rând, înalte dregătorii în stat: mare clucer, mare vornic, mare ban şi mare logofăt, detaşându-se ca una din figurile marcante ale Ţării Româneşti în secolul al XVII-lea. De asemenea, va fi principalul exponent al partidei Bălenilor în apriga luptă împotriva Cantacuzinilor.

Fiul său, Ivaşco (II) Băleanu, o ocupat, la rândul său, o serie de funcţii înalte în divanul domnesc: mare comis, mare stolnic, mare logofăt şi mare clucer. Moare în anul 1679, în Moldova, unde se refugiase de teama lui Şerban Cantacuzino, duşman al familie sale.

        Fiul lui Ivaşco, Grigore, face pace cu familia Cantacuzinilor prin căsătoria sa cu fiica lui Şerban. Fost mare vornic de Târgovişte, mare sluger, mare logofăt, mare vornic şi mare ban (1701- 1716), este cel mai de temut adversar al lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot al Ţării Româneşti, căruia, cu ajutorul lui Radu Golescu şi al armatelor austriece, îi va afla sfârşitul. În timpul dominaţiei austriece din Oltenia va ajunge consilier.

În 1663, anul uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino şi 1668, data nunţii de împăciuire dintre Grigore Băleanu şi Smaranda, fiica domnului Şerban Cantacuzino, conacul de la Băleni a găzduit întâlnirile partidei boiereşti a Bălenilor, opusă Cantacuzinilor. Aici se adunau Hrizea Vistierul, tatăl cronicarului Radu Popescu din satul alăturat, Podul Rizii, Neagoe Săcuianu de la Săcuieni – al cărui chip se zăreşte în ctitoria sa din acel sat, Stoica Bucşanul din Bucşani şi alţii.

La fel de cunoscuţi au fost, în secolul al XVIII-lea, Grigore (II) Băleanu, mare medelnicer, mare stolnic, mare paharnic, mare clucer şi mare logofăt (în perioada anilor 1759- 1787, cu unele întreruperi), Constantin Băleanu (cca. 1764-1831), mare vornic, Grigore Băleanu (1771-1843), mare clucer, mare logofăt, mare spătar, mare ban şi mare vornic (1803- 1834, cu întreruperi). Acesta a fost un filoeterist, făcând parte din grupul de mari boieri care au colaborat cu Tudor Vladimirescu. De asemenea, a fost candidat la tron în anul 1834, atunci când era prezidentul Înaltului Divan al ţării.

        Îi urmează Emanoil Băleanu, boier conservator şi reacţionar, candidat şi el la tron în anul 1842. va ocupa funcţia de caimacam al ţării, după revoluţia de la 1848, dar ş i în perioada 1858-1859, când, alături de alţi boieri la fel de conservatori, au încercat realizarea unirii.

Toţi aceşti boieri enumeraţi mai sus, împreună cu familiile lor, au stăpânit moşia Băleni, unde au avut case încă din secolul al XVI-lea.