Moşia Băleni în documentele vremii

Vechea moşie Băleni cuprindea satul Băcani şi cătunul Pleaşa, menţionate în documente, dar şi în harta austriacă din 1790. Satul Băcani are o atestare documentară comparabilă cu cea a satului de vatră Băleni, însă, după anul 1810, nu mai avem nici un document care să îi ateste existenţa.

        Satul Băcani era cuprins între moşia Racoviţa, moşia Băleni şi râul Ialomiţa, până la pădurea Nuceteanca. În prezent, acest sat a fost identificat ca fiind pe malul drept al râului Ialomiţa, pe fostul CAP al Băleni Sârbi. Cel mai vechi document care atestă existenţa satului Băcani este hrisovul emis de Mihnea Turcitul la 2 februarie 1587, prin care i se întărea jupanului Pătru mare logofăt: „moşie în Băcani din partea lui Ivan, lui Cîrstea, a Vladului…”.

Paraschiva armaşul din Băleni, aşa cum arată un document din 14 decembrie 1617, lăsa via de pe coastă cu pometul şi ocina sa „de în Puţcov până în Crivăţ” vărului său Ivaşco armaşul, viitorul mare vornic al lui Matei Basarab.

Într-un alt document datat la 18 aprilie 1619, Badea postelnicul, nepotul lui Udrea banul, a vândut 140 de stânjeni de moşie vărului său, Ivaşco Băleanu vornicul, mărindu-şi, în acest fel, drepturile asupra moşiei (documentul din 10 noiembrie 1631).

Fiul lui Ivaşco, Gheorghe Băleanu, va adăuga proprietăţii sale părţile din moşia lui Hrizea mare logofăt (1626), dar şi ale lui Vasile postelnic din Brăteşti, socrul său. Acesta, avusese pe moşia sa 24 de rumâni, fapt ce dovedeşte că satul era destul de populat în secolul al XVII-lea.

La 1655, un alt stăpân în sat era Mihail logofătul, care avea bucăţi mai mici de moşie, cumpărate împreună cu socrul său, Radu Potlogeanu din Băleni. Aceste părţi cumpărate proveneau de la diverşi locuitori, fapt ce ne determină să afirmăm că, la jumătatea secolului al XVII-lea, la Băleni încă mai erau moşneni stăpâni de ocine.

        Astfel, moşia era împărţită astfel: 2 ½ îi revenea lui Gheorghe Băleanu, ira restul de 1 ½ nepoţilor săi, fiii lui Petru slugerul.

Atunci când se făcea hotărnicia moşiei la 7 mai 1666, se măsura „trăsura”dintâi „pe lângă marginea dumbravei din hotarul Băcanilor, din groapa puţului, până la hotarul Mărceştilor, la Băşicuţă”, însumând 2.145 de stânjeni.

A doua „trăsură” trecea prin „mijlocul câmpului, pe la crucea de piatră” şi avea 2.323 de stânjeni. A treia trecea „prin şăzutul satului din stejar, din hotarul Băcanilor, prin sat la secătură, până în hotarul Mărceştilor” şi avea 2.400 de stânjeni. A patra „trăsură” „prin decindea din apa Ialomiţei, iar din hotarul Băcanilor, pe la moara cea veche, până în siliştea Mateiaşilor, iar până la hotarul Mărceştilor” măsura 2.310 stânjeni. A cincea „trăsură” mergea din hotarul Bucşanilor, pe Puţcov în jos, pe baltă, în hotarul Mărceştilor şi avea 1.860 de stânjeni. Ultima „trăsură” era „prin capul moşii, prin pădure, dinspre Crivăţ, din hotarul Bucşanilor până în hotarul Mărceştilor” şi acea 1.050 de stânjeni.

        Din această hotărnicie ne dăm seama că moşia avea o forma unui patrulater neregulat, cu o lăţime medie între 2 şi 4 kilometri. De asemenea, hotărnicia fixează şi satele limitrofe, dar şi apele care o străbăteau: Ialomiţa, Pâscov şi Crivăţ.